Santinela, un startup local care oferă soluții software pentru companii, mai ales pentru cele din industria bunurilor de larg consum, targetează venituri de 200.000 de euro în 2022, iar pentru la anul vrea să ajungă chiar și până la un milion de euro.
Zăcământul de gaze naturale descoperit de Romgaz la Caragele, în județul Buzău, conține peste 25 miliarde metri cubi și ar putea asigura independența energetică a României pentru 2-3 ani, a afirmat, vineri, premierul Sorin Grindeanu, aflat cu ministrul Energiei la locul exploatării.
În iunie anul trecut, compania de stat Romgaz, controlată de Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, a anunțat o descoperire importantă de hidrocarburi pe teritoriul României, în perimetrul RG.06 Muntenia Nord–Est, fiind vorba despre o acumulare care se întinde pe 120 de metri, la o adâncime de peste 4.000 de metri.
Avocatul Iulian Robert Tudorache, noul secretar de stat de la Energie, a fost ales consilier local la Primăria Pitești din partea ALDE la alegerile locale din vara anului trecut. El a candidat și la Senat din partea ALDE, la scrutinul din decembrie 2016, fără succes însă. Anterior, el fusese consilier personal al fostului ministru al Energiei Andrei Gerea, care a ocupat funcția respectivă în perioada 2014-2015.